1 Kings 14
1 În acel timp, s-a potrivit Că Abiia s-a-mbolnăvit. Când împăratul – tatăl lui – Află de boala fiului,
2 Îi zise-ndat’, nevestei sale: „Iată ce am găsit cu cale Că trebuie, acum, să faci: Cu alte haine să te-mbraci – Căci nu aș vrea ca să se știe Precum că ești a mea soție – Și către Silo să pornești. Pe Ahia ai să-l găsești, Când vei ajunge-n acel loc. El e al Domnului proroc, Căci el e cel care mi-a spus Că împărat eu voi fi pus.
3 Ia zece pâini. Turte mai ia. Miere să iei, de-asemenea. Când vei ajunge-n acel loc, Intră – cu darul – la proroc, Iar el are a-ți spune ție, Cu fiul nostru, ce-o să fie.”
4 Femeia-ndată a făcut Așa precum i s-a cerut: La Silo, iute, a plecat Și, pe proroc, l-a căutat. Acesta mult îmbătrânise Și-astfel, vederea îi slăbise. Anii care îl apăsau, Să vadă, nu-i îngăduiau.
5 Dar Dumnezeu l-a înștiințat: „Află că fi-vei căutat De-a lui Ieroboam soție, Voind să afle ce-o să fie Cu al ei fiu care bolește. Ai grijă dar, când ea sosește, Va încerca alta să pară.”
6 În urmă, Ahia – afară – Vuiet de pași a auzit, Iar când femeia a venit, A întrebat-o de îndat’: „Tu ești nevastă de-mpărat. De ce, în fața mea, dorești, Drept alta, ca să te vădești? Ia seama dar acuma bine, Căci lucruri aspre, pentru tine, Însărcinat sunt să-ți vestesc.
7 Ascultă deci, ce-am să-ți vorbesc: Du-te și, împăratului, Aste cuvinte să le spui: „Așa vorbește Cel pe care Israelul, drept Domn, Îl are, Acela care e, mereu, Singurul Domn și Dumnezeu: „Eu – din popor – te-am ridicat Și-apoi te-am pus drept împărat Ca să domnești în Israel,
8 Căci am dorit să rup, astfel, Împărăția cari, odată, Casei lui David a fost dată. Eu, Domnul, astă-mpărăție, Ți-am dăruit-o-n urmă, ție. Dar n-ai fost vrednic, cum mereu Fusese David, robul Meu, Cari a Mea cale a păzit Și legile Mi le-a-mplinit, Căci cu dreptate s-a ținut În tot ce-n față-Mi, a făcut.
9 Tu n-ai urmat exemplul său, Ci ai făcut cu mult mai rău Decât toți cei cari, împărați, ‘Naintea ta, au fost aflați. Mai rău ești decât toți acei, Căci ai turnat alți dumnezei. Pe Mine-apoi m-ai lepădat, Iar în ăst fel, M-ai mâniat!
10 Asupra casei tale, Eu, Nenorociri, trimit mereu: Voi nimici pe orișicine De ale tale case ține, Fie că rob se află el, Ori liber e în Israel. Voi mătura casa pe care Ieroboam, acum, o are, Cum murdăria-i măturată, Până când o să piară toată.
11 Ce-l ce-n cetate o să piară Va fi mâncat de câini. Afară, Atunci când întâmpla-se-va Că o moară cineva, De păsările cerului Va fi mâncată carnea lui. Totul așa va fi-mplinit, Pentru că Domnul a vorbit.
12 Tu scoală-te și du-te-apoi Către cetate, înapoi. Când vei ajunge – negreșit – Copilul tău va fi murit.
13 Atunci, întregul Israel Are să plângă după el Și-apoi îl va înmormânta, Căci numai el – din casa ta – Va avea parte de mormânt, Pentru că doar în el, Cel Sfânt Găsit-a ceva bun. Astfel,
14 Domnul va pune-n Israel Alt împărat, în urmă, care – Întreaga casă ce o are Ieroboam – o s-o lovească Până când o s-o nimicească Și are s-o prefacă-n scrum. Dar nu se-ntâmplă, chiar acum, Lucrul pe care l-am vestit?
15 Israelul va fi lovit, Fiind ca trestia lăsată De voia apei clătinată. Domnul va smulge, ăst popor, Din țarina părinților. O să-l alunge, mai târziu, Să-l risipească peste Râu. Toate se vor fi întâmplat, Pentru că el n-a ascultat De al său Domn, neabătut. Idoli, poporul și-a făcut, Iar prin aceasta, negreșit, A Lui mânie a stârnit.
16 Ieroboam e vinovat, Că-n voia sorți-a fost lăsat De către Domnul, Israel. Ieroboam a tras, astfel, Întreg poporul în păcat!”
17 Femeia-n urmă, a plecat, Iar când în Tirța a ajuns Și când în casă a pătruns, Copilul ei a și murit, Așa precum i s-a vestit.
18 Întreg poporul Israel A plâns atuncea, după el. După aceea, l-au luat Și-ntr-un mormânt l-au așezat. Aceste lucruri s-au vădit Că toate s-au înfăptuit După cuvântul Domnului Rostit chiar prin prorocul Lui.
19 Tot ceea ce a-nfăptuit Ieroboam, cât a domnit – Războiul care l-a purtat Și felu-n care a lucrat Cât a trăit pe-acest pământ – În cartea Cronicilor sânt, Cu cele-ale-mpăraților Din al lui Israel popor.
20 Două decenii el a stat, În Israel, ca împărat. Când a murit, ai lui l-au dus Și lângă-ai săi părinți l-au pus. Feciorul său, Nadab numit, În urma sa a-mpărățit.
21 Fiul lui Solomon – cel care Drept Roboam, nume își are – În Iuda a împărățit. Când la domnie a venit, Cu-n an, de patruzeci, trecuse, Căci patruzeci și unu-avuse. El, la Ierusalim, a stat Șapteșpe ani, ca împărat. Astă cetate, Dumnezeu O alesese ca, mereu, A Lui să fie, căci voia, Să-Și pună Numele în ea. O Amonită ce se cheamă Naama, îi fusese mamă.
22 Țara lui Iuda-n timpul său Făcut-a doar ce este rău În toate-n fața Domnului, Stârnind astfel, mânia Lui.
23 În vremea ‘ceea, s-au zidit Multe-nălțimi și s-au cioplit, Apoi, mulți stâlpi, pe vârful lor, În cinstea Astarteelor. Astfel de stâlpi au fost aduși Fiind pe vârf de dealuri puși Și sub orice copac vădit Precum că este înverzit.
24 Atunci, și sodomiți veniră Și-apoi în țară locuiră, Încât poporul a făcut Tot răul care l-a văzut La neamurile izgonite De Dumnezeu, când dăruite I-au fost pământurile care Împărăția lui le are.
25 Când Roboam împărățea În Iuda – și cinci ani avea De când ajunse împărat – Șișac, cel care-ncoronat Era-n Egipt, porni război. Către Ierusalim apoi, Cu oștile s-a îndreptat,
26 Iar de acolo, a luat Din visteria Domnului – Adică din a Casei Lui – Și-apoi din visteria care Casa-mpăratului o are, Tot aurul ce l-a găsit. În acest fel, a jefuit Acele lucruri minunate Ce-au fost, de Solomon, lucrate. Și scuturile, le-a luat, Care, din aur, s-au turnat,
27 Iar Roboam – când a văzut – Îndată, altele-a făcut; Dar ele-au fost – de bună seamă – Făcute numai din aramă. Toate au fost încredințate În grija cetelor aflate În slujba împăratului, Pentru păzirea casei lui. Cete de-alergători erau
28 Acestea. Ele trebuiau Ca aste scuturi să le ducă Și înapoi să le aducă. În fața împăratului, Mergeau la Casa Domnului Și scuturile le-așezau. Când înapoi le aduceau – În casa-alergătorilor – Le așezau la locul lor.
29 Dar toate câte-au fost făcute De Roboam, nu sunt trecute În cărțile Cronicilor Ce sunt ale-mpăraților Cari peste Iuda au domnit?
30 Atâta timp cât a trăit, O luptă duse Roboam, În contra lui Ieroboam.
31 Când Roboam a adormit, A fost și el adăugit Părinților ce i-a avut. Al său mormânt a fost făcut Chiar în cetatea cea pe care, David al său părinte-o are. O Amonită, cari se cheamă Naama, îi fusese mamă. Apoi, fiul lui Roboam – Cari se chemase Abiam, În Iuda fosta-nscăunat Și a domnit ca împărat.